Jucătorii roș-albi s-ar jura că Big Brother există, ascultă telefoane și ține cu Dinamo în timpul său liber.
Pentru că toată lumea află în timp real orice fac în timpul lor liber, fotbaliștii dinamoviști au început să se întrebe cum este posibil acest lucru. Și s-au chinuit să afle și ei cum orice escapadă nocturnă este imediat descoperită de șefi, de presa de scandal și apoi de publicul larg. Așa a fost și după ce s-a aflat imediat de scandalul care a precedat meciul cu Ceahlăul, cu mai toate detaliile sale. De aceea, roș-albii au organizat o conferință de presă în care să dezmintă cele apărute în presă, dar semnele de întrebare au persistat. Și așa s-a detonat o bombă în vestiarul „câinilor”, aceea că șefii au dispus ascultarea telefoanelor. Imediat au apărut măsurile de siguranță din partea elevilor lui Țălnar. Mulți dintre ei au renunțat la numerele de telefon de la club, optând pentru utilizarea cartelelor. Iar cei mai radicali dinamoviști au apelat la diverse firme de criptare a convorbirilor, achiziționând diverse gadget-uri ce codifică conversațiile și care costă în jur de 1.000 de euro.
Acționarii se tem de noncombatul fotbaliștilor
De partea cealaltă a baricadei, a acționarilor, explicația acestui gest este simplă și confidențială. Ideea șefilor a început să prindă contur sezonul trecut, când echipa a pierdut titlul, deși medalia de campioni era pe trei sferturi în buzunarul dinamoviștilor. Suspectând unii fotbaliști de practici necurate, șefii au dispus la începutul sezonului angajarea unei firme de detectivi care să afle tot ceea ce fac jucătorii. Iar una dintre metodele „spionilor” de a afla astfel de secrete constă tocmai în interceptarea convorbirilor telefonice. Oficial, niciuna dintre părți nu declară nimic. Neoficial, se acuză una pe alta de lipsă de încredere.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER